Pentru a veni în ajutorul contribuabililor am definit următorii termeni: Impozitele și taxele locale sunt…
Următorul pas în procesul de digitalizare în primării: modulul de urbanism
Ca răspuns la nevoile din ce în ce mai frecvente ale primăriilor de a-și îmbunătăți relația cu cetățenii, prin facilitarea interacțiunii cu aceștia și simplificarea proceselor de lucru, Regista a dezvoltat un nou set de funcționalități în aplicația proprie, dedicat unităților administrativ teritoriale: modulul de urbanism.
Cadrul legislativ dat de modificările și completările Legii nr. 50 /1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și actualizării NORMELOR METODOLOGICE din 12 octombrie 2009 de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, a permis crearea unui flux digital pentru acțiunile frecvente din compartimentul de urbanism care să respecte exigențele urbanistice și de calitate în domeniul construcțiilor.
Prin intermediul modului de urbanism din aplicația Regista, primăriile pot decide de competența căror funcționari depind activitățile din compartiment și pot, astfel, oferi acces individual acestora, minimizând riscul de apariție a erorilor în procesul de elaborare a certificatelor de urbanism sau a autorizațiilor de construcție, în baza unui nomenclator de roluri la nivel de instituție.
În ceea ce privește emiterea de avize, un pas necesar pentru emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construcție, funcționarii primesc dreptul de a le genera tot prin intermediul aplicației Regista. În funcție de natura fluxului, aceștia pot emite avize pentru fiecare dintre următoarele situații: demolări, construcție sau modificări.
Beneficiile noului modul de urbanism din aplicația Regista
Prin implementarea acestui modul, la nivel individual, de instituție, primăriile care au deja cadastru general digitalizat, beneficiază de:
- Un flux digitalizat de emitere și prelungire a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire: funcționarii consultă harta cu toate informațiile disponibile, direct în aplicația Regista și pot genera direct din cont documentele de urbanism solicitate de cetățean;
- Posibilitatea de a adăuga informațiile (atributele) pentru fiecare zonă (poligon) în parte, pentru a obține, în timp, o hartă cu informații actualizate;
- Gestiunea digitală a documentelor indiferent de modul de depune a acestora prin crearea unei arhive comune atât pentru cererile de urbanism transmise în format electronic, prin portalul e-Guvernare, cât și prin depunerea acestora direct la ghișeu, completate de către funcționari;
- Eficiență sporită prin asocierea automată a cererilor de urbanism cu Registratura generală, fară nicio altă operațiune manuală;
- Procese mai scurte prin asocierea unui document de urbanism cu un poligon de pe hartă care va importa automat o serie de informații, accelerând astfel procesarea cererilor;
- Fluxuri automatizare – documentele de urbanism se vor genera automat cu toate informațiile introduse, gata pregătite pentru a fi trimise spre fluxul de semnare;
- Continuitate pe istoricul activităților prin asocierea automată a documentelor de prelungire emise cu documentele originale.
În același timp, integrarea modulului de urbanism are impact pozitiv și asupra relației cu cetățenii prin:
- Mai multă transparență în interacțiunea cu cetățenii prin listarea automată în modulul e-Guvernare al platformei Regista, a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire emise;
- Accesul mai rapid la informații datorită opțiunii de a vizualiza harta cu informații publice de un cetățean, direct în modulul e-Guvernare al platformei Regista;
- Asigurarea unei comunicări mai eficiente cu aceștia prin intermediul fluxurilor de lucru dedicate pentru emiterea sau prelungirea certificatelor de urbanism sau a autorizațiilor de construcție unde funcționarul poate solicita informații suplimentare de la cetățean direct prin intermediul aplicației.
Chiar și fără cadastru general digitalizat, primăriile ce achiziționează modulul de urbanism au posibilitatea de a edita și actualiza permanent harta. Funcționarul poate vedea în timp real zonele unde nu există informații introduse, le poate filtra și le poate introduce manual. Datele astfel introduse conduc în timp la creșterea nivelului de digitalizarea al planului local de urbanism.
Chiar și în situația în care primăriile nu dispun până la acest moment de lucrări de cadastru general digitalizate, acestea pot achiziționa servicii preliminare prin intermediul partenerului Regista, Ramboll, care oferă:.
- Conversia digitală a documentelor deținute deja de unitățile administrativ-teritoriale, din format fizic, pe hârtie, în format electronic și scanarea dosarelor
- Vectorizarea hărților – primăriile pot avea o hartă intermediară cu vectorii trasați , astfel, vor putea în timp să digitalizeze acest modul de urbanism, adăugând informații
- Vectorizarea pe un ortofotoplan achiziționat de la ANCPI
În raport cu cetățenii care nu au încă cont activ pe platforma e-Guvernare, modulul de urbanism permite funcționarilor să preia dosarul acestora la ghișeu și să introducă datele în aplicația Regista, trecând astfel la fluxul online și urmând apoi ca procesul să fie gestionat digital. Acest pas oferă flexibilitate utilizatorilor și permite totodată omogenizarea proceselor în mediul online.
Accelerarea progresului digital cu ajutorul modulului de urbanism
Prin implementarea modulului de urbanism în aplicația Regista, primăriile contribuie astfel la accelerarea procesului de digitalizare de pe lista de obiective naționale, dar și la nivel european. Conform celui mai recent studiu DESI, România se află pe ultimul loc la nivel UE raportat la progresul digital. În ceea ce privește obiectivele pe termen lung, pe dimensiunea de servicii publice digitale, Uniunea Europeană are în vedere următorii indicatori: creșterea numărului de utilizatori ai serviciilor de e-guvernare, utilizarea de formulare digitale precompletate, digitalizarea serviciilor publice pentru cetățeni și acces la date publice.
Aplicația Regista vine în sprijinul acestui obiectiv și cu ajutorul funcției de precompletare automată a datelor personale și tehnice pentru utilizatori, scurtând astfel timpul de lucru și simplificând fluxul, atât pentru funcționari, cât și pentru cetățeni.
Trecerea fluxurilor de urbanism ale primăriilor de la modelul clasic, pe hartie, la modelul electronic este un pas important în progresul digital, atât la nivel de țară, cât și la nivel de obiective la nivel european, deoarece contribuie la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, la optimizarea și eficientizarea fluxurilor de lucru și la creșterea calității și preciziei acțiunilor întreprinse.
Gradul de digitalizare al compartimentelor de urbanism la nivel național
În prezent sub 5% dintre primăriile din țară dispun de cadastru digitalizat. De aceea, Regista, împreună cu Ramboll, ce oferă servicii pentru digitalizarea cadastrului general, vin în întâmpinarea nevoilor acestora cu soluția completă, prin noul modul de urbanism. Pentru a implementa cu mai multă ușurință aceste îmbunătățiri pentru cetățeni, primariile pot debloca fonduri prin intermediul PNRR, care oferă acces primăriilor prin componenta C10 – Fondul local, la investiții pentru elaborarea sau actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană.
—
Până la 16 mai 2023, orice primărie de pe teritoriul țării noastre are posibilitatea de a testa gratuit noul modul de urbanism, timp de o lună. Pentru a solicita un demo gratuit, trimite o solicitare apăsând butonul de mai jos: