Ca răspuns la nevoile din ce în ce mai frecvente ale primăriilor de a-și îmbunătăți…
Securizați conturile aplicației Regista! Pași pentru păstrarea datelor în siguranță
În contextul alegerilor locale care au determinat schimbări de personal în cadrul primăriilor, venim cu o serie de recomandări pentru a asigura securitatea contului Regista și mai ales a datelor înregistrate în aplicație.
Este important ca administratorii contului să verifice cine are acces în aplicația Regista și să dezactiveze conturile persoanelor care nu mai lucrează în cadrul primăriei. În acest fel, vă veți asigura că toate informațiile sunt în siguranță. De asemenea, este important să vă asigurați că parolele folosite sunt unele puternice și unice. Nu utilizați niciodată aceeași parolă pentru mai multe site-uri.
Verificarea listei de utilizatori
Accesați pagina de Setări din meniul aplicației Regista. Ulterior, intrați în secțiunea Administrează utilizatorii. Aici veți găsi o listă cu toate persoanele care au acces în aplicația Regista, dar și drepturile pe care le au (administrator sau utilizator), cât și starea contului (Activ sau Inactiv – nu mai poate accesa aplicația).
În situația în care în cadrul instituției există un număr mare de administratori și utilizatori ai contului, aveți opțiunea de a filtra rezultatele, pentru a găsi mai ușor conturile de interes. În situația în care anumite conturi nu mai sunt folosite, este recomandat ca acestea să fie șterse, din secțiunea Operațiuni.
Pași pentru schimbarea parolei
De asemenea, este important ca la un interval de trei luni să schimbați parolele tuturor utilizatorilor activi, pentru a asigura un grad de securitate mai înalt la nivelul aplicației. Această opțiune este disponibilă din pagina de autentificare prin butonul Resetează parola.
Ce puteți face pentru a asigura securitatea contului?
Durata unei sesiuni în contul aplicației Regista este de 24 de ore, pentru a putea fi accesat pe toată durata programului de lucru. În acest interval de timp, chiar dacă închideți tab-ul sau browser-ul, aplicația vă va menține autentificați, fără să mai solicite introducerea adresei de e-mail și a parolei.
Din acest motiv, atunci când urmează să părăsiți biroul, vă recomandăm să ieșiți din cont (delogare) și să blocați stația de lucru (combinația de taste Windows+L). De asemenea, este important ca stația de lucru să aibă o parolă unică, pentru a vă păstra în siguranță toate datele pe care le aveți stocate.
Una dintre cele mai importante măsuri de securitate pentru a vă proteja contul aplicației Regista este alegerea unei parole puternice și unice. Nu folosiți niciodată aceeași parolă pentru mai multe site-uri.
Este recomandat să utilizați cuvinte ușor de reținut, dar totodată greu de ghicit. Pentru a vă asigura că parola este suficient de puternică, folosiți cel puțin opt caractere. Acestea pot fi o combinație de litere, numere și simboluri, folosind atât majuscule, cât și litere mici. Cu o parolă potrivită, veți avea siguranţa că nu va mai fi altcineva care să vă poată accesa contul.
Pentru a asigura securitatea contului, dar și pentru garantarea credibilității în fața cetățenilor, este recomandat ca toți utilizatorii aplicației Regista să folosească adrese de e-mail care să conțină domeniul primăriei.
Zitec este partener Gold Microsoft, iar în acest context avem acces la cele mai noi dezvoltări şi la cel mai bun nivel de suport. Parteneriatul ne asigură un nivel ridicat de calitate clienții noștri și astfel le putem oferi constant cele mai bune servicii. De asemenea, avem posibilitatea de a configura Microsoft 365, care vine la pachet cu adresa personalizată și Outlook.
Instituțiile și companiile care doresc să folosească adrese de e-mail cu domeniul propriu ne pot solicita oferta completand formularul – https://regista.ro/#solicita-demo