De ce este Regista o aplicație sigură pentru digitalizarea instituțiilor publice

România a făcut progrese semnificative în procesul de digitalizare în ultimii ani. Totuși, conform indicelui DESI, se află în continuare pe ultimele locuri în clasamentul european. Chiar dacă conectivitatea și sectorul IT, care atins pragul de 9 miliarde de euro conform unui studiu ANIS, sunt puncte forte ale țării noastre, există o serie de piedici care încetinesc evoluția tehnologică.

Unul dintre cele mai mari obstacole în procesul de digitalizare îl reprezintă percepția legată de nivelul scăzut de securitate și calitate al aplicațiilor utilizate de instituțiile publice. Acest fapt poate pune în pericol datele și informațiile critice ale cetățenilor. În consecință, lipsa unei garanții în ceea ce privește securitatea aplicațiilor, este de natură să descurajeze atât instituțiile, cât și cetățenii în adoptarea noilor soluții digitale și în accelerarea procesului de digitalizare în România.

Poate Regista să demonstreze că nivelul de securitate al aplicației protejează datele cetățenilor și garantează buna funcționare a sistemului dedicat instituțiilor publice?

 

Securitatea aplicatiei Regista. Regista aplicație sigură pentru digitalizarea instituțiilor publice

 

Securitatea soluțiilor pentru digitalizare poate fi o barieră în calea modernizării sectorului public?

În contextul digitalizării, securitatea reprezintă un aspect critic atât pentru România, cât și pentru alte țări. Într-o lume tot mai conectată digital, securitatea cibernetică a devenit o preocupare majoră, întrucât o amenințare cibernetică poate afecta sistemele critice, precum cele administrative, de sănătate, educație sau infrastructură. Cu alte cuvinte, securitatea cibernetică poate fi o barieră puternică în calea digitalizării, în condițiile în care instituțiile nu au acces la soluții și tehnologii sigure.

Prin comparație cu alte țări europene, nivelul de digitalizare a instituțiilor publice din România este încă relativ scăzut. Prin urmare, aplicațiile precum Regista sunt extrem de importante pentru modernizarea și îmbunătățirea serviciilor publice. Acestea contribuie la creșterea eficienței și transparenței în ceea ce privește procesul de digitalizare. Și, mai important, la creșterea gradului de încredere în ceea ce privește siguranța și securitatea datelor personale și informațiilor critice.

Securitatea aplicatiei Regista. Regista aplicație sigură pentru digitalizarea instituțiilor publice

 

Misiunea Regista în procesul de digitalizare a României

În ultimii ani, România a făcut progrese semnificative în digitalizarea serviciilor publice. Aplicația Regista este parte din acest ecosistem digital care contribuie în mod activ la accelerarea acestui fenomen.

Actualmente, peste 1100 de instituții publice și companii private au ales Regista ca soluție sigură pentru digitalizare. Dintre acestea peste 80% sunt reprezentate de primării și administrații publice. Astfel, prin intermediul aplicației, până în prezent au fost rulate peste 30 de milioane de documente de către cei peste 60.000 de utilizatori.

Întrucât Regista are o importanta majora în acest context, cifrele de mai sus responsabilizează dezvoltatorii aplicației în ceea ce privește securitatea, calitatea și performanța. Astfel, este prioritar ca datele utilizatorilor să fie întotdeauna în siguranță, de la fiecare versiune de cod și tehnologiile folosite, până la testele efectuate și auditările periodice efectuate. Regista se mândrește cu faptul ca nu are breșe de securitate și nicio versiune de cod compromisă. Astfel,  oferă o garanție solidă în ceea ce privește securitatea datelor utilizatorilor și cetățenilor.

Pentru utilizatorii Regista, această abordare riguroasă a securității înseamnă că informațiile lor personale și documentele sensibile sunt protejate și securizate în mod corespunzător. Ei pot avea încredere în faptul că datele lor nu vor fi accesate de persoane neautorizate sau că sistemul nostru nu va fi afectat de atacurile cibernetice.

Securitatea aplicatiei Regista. Digitalizăm România cu Regista cea mai sigură aplicație pentru instituțiile publice

 

De ce este Regista cea mai sigură aplicație de digitalizare pentru instituțiile publice?

La Regista, fiecare versiune de cod este supusă unei verificări atente pentru a preveni apariția breșelor de securitate și a vulnerabilităților. Astfel, ne asigurăm că datele stocate în bazele de date sau în întregul sistem nu prezintă niciun risc de expunere. În consecință, informațiile prelucrate prin intermediul platformei sunt protejate adecvat și nu pot fi accesate fără autorizație.

De asemenea, pentru a garanta securitatea datelor, la Regista efectuăm o serie de teste de securitate înainte de lansarea unui nou modul sau a unei noi versiuni de cod. Pentru aceste teste, folosim diverse tehnici și metode, inclusiv rularea unor teste statice automatizate pentru a elimina orice posibile probleme de securitate.

În afară de măsurile de securitate incluse în cod, ne preocupăm și de educația digitală a utilizatorilor. Ca atare, personalul administrativ din fiecare instituție publică care alege să folosească Regista urmează un protocol riguros de instruire tehnică, care nu se limitează doar la instrucțiunile de utilizare a funcționalităților aplicației, ci include și un aspect important referitor la securitatea datelor și educația digitală.

Vrem să oferim utilizatorilor un mediu sigur și protejat pentru gestionarea documentelor și serviciilor. Pentru aceasta, echipa de testare Regista efectuează un audit de securitate la fiecare șase luni. În plus, în cadrul unei serii periodice de acțiuni, sunt efectuate teste de penetrare pentru a verifica și consolida securitatea sistemului. Aceste teste contribuie la evaluarea și cuantificarea amenințărilor și vulnerabilităților asociate cu sistemele specifice supuse testării. Mai mult, încearcă să exploateze orice vulnerabilități care ar putea permite accesul neautorizat la activele informatice critice. Astfel, ne asigurăm că toate funcționalitățile noastre sunt la fel de sigure și protejate.


Securitatea aplicatiei Regista. Regista aplicație sigură pentru digitalizarea instituțiilor publice

Digitalizarea României la standarde globale de siguranță și calitate

Toate aceste măsuri de securitate contribuie, desigur, la creșterea nivelului de calitate al aplicației. În plus față de acestea, însăși aplicația este dezvoltată după un set de standarde de calitate după cele mai bune practici la nivel global și este supusă unui proces de revizuire internă.

Codul în care este scrisă aplicația urmează standarde de codare globale  și este supus unui review intern de către departamentul de testare, pentru a se asigura că este în concordanță cu standardele companiei și nevoile utilizatorilor. De fiecare dată când este livrată o nouă funcționalitate, bateria de teste automate este executata si astfel ne asiguram ca la utilizatorii finali nu ajung bug-uri sau alte eventuale erori.În cazul în care sunt identificate probleme, acestea sunt rezolvate pe loc, astfel încât utilizatorii să beneficieze de o aplicație cât mai performantă și fiabilă. Astfel, utilizatorii au siguranța că aplicația funcționează bine și că nu vor întâmpina probleme neașteptate. 

Pe lângă față de testele automate, aplicația Regista este supusă și unei serii de teste manuale, care sunt efectuate de către echipa noastră de dezvoltare, înainte de lansarea unei actualizări. Aceste teste ajută la identificarea oricăror probleme sau erori care nu au fost detectate în cadrul testelor automate. În plus, feedback-ul utilizatorilor este monitorizat atent și folosit pentru a îmbunătăți continuu aplicația.

Pentru a asigura calitatea, într-un context în care avem volum mare de date, Regista efectuează și o serie teste de performanță regulat. În acest fel, se poate garanta că viteza de răspuns a aplicației nu va fi afectată. Astfel, asigurăm aceeași performanță indiferent dacă un singur utilizator sau 500 folosesc simultan aplicația. Astfel, atât funcționarii, cât și cetățenii vor beneficia de o experiență cât mai plăcută și fără întârzieri în utilizarea aplicației.

Echipa noastra foloseste instrumente moderne pentru a se asigura ca livram un produs calitativ clientilor nostri, instrumente precum: k6, Taurus, Testcafe sau Xray.


Securitatea aplicatiei Regista. Regista aplicație sigură pentru digitalizarea instituțiilor publice, certificată ISO

Regista, o aplicație sigură, dezvoltată cu Microsoft Azure

Regista se remarcă în rândul soluțiilor pentru digitalizare prin abordarea riguroasă pe care o atribuie securității. În plus față de bunele practici menționate anterior, Regista folosește instrumente specifice, cum ar fi Cloudflare, pentru a oferi un nivel suplimentar de protecție și a reduce astfel riscul de atacuri cibernetice.

Printre avantajele semnificative ale soluției noastre de digitalizare, se numără utilizarea tehnologiei Azure de la Microsoft, una dintre cele mai sigure și fiabile platforme cloud disponibile pe piață, precum și parteneriatul nostru Gold Microsoft. În acest fel, aplicația noastră este întotdeauna la cele mai înalte standarde de performanță, iar uptime-ul său de 99% ne ajută să oferim o experiență de utilizare mai bună și o securitate mai puternică.

În istoricul său, Regista a făcut mereu eforturi pentru a fi la zi cu ultimele tehnologii. Astfel, pentru a asigura o performanță cât mai bună, infrastructura Regista se bazează pe tehnologia Kubernetes, ceea ce permite o scalabilitate ușoară și eficientă a aplicației, astfel încât să poată face față cu brio cerințelor oricărei instituții publice, indiferent de dimensiunea acesteia. De asemenea, Regista este capabilă să funcționeze pe servere proprii și să efectueze implementări de software pe acestea. Astfel, utilizatorii noștri pot să beneficieze mereu de cele mai noi și mai bune funcționalități.

Calitatea Regista este asigurată și de adaptarea aplicației la nevoile din piață, prin actualizări permanente și prin atenția acordată aspectelor legate de securitate. În plus, livrăm cu regularitate funcționalități noi, iar problemele sunt rezolvate rapid și eficient de către echipa noastră tehnică. Toate noile funcționalități sunt testate cu atenție înainte de a fi livrate. Prin acești pași vrem să ne asigurăm că nu există erori sau probleme de securitate. În acest fel, utilizatorii noștri se pot bucura de o experiență de utilizare sigură și fără probleme.

Securitatea aplicatiei Regista. Regista aplicație sigură pentru digitalizarea instituțiilor publice, partener Gold Microsoft Azure

Trece aplicația Regista testul securității, în 30 de zile?

Într-o lume tot mai digitală, securitatea și calitatea devin esențiale pentru progresul tehnologic al României. Regista se remarcă ca fiind o aplicație care oferă o soluție complexă, cu o abordare riguroasă care garantează un nivel optim al securității datelor, utilizând instrumente specifice. Fiind totodată o soluție scalabilă și eficientă, Regista face față cu brio cerințelor oricărui client.

Cu alte cuvinte, îndrăznim să demontăm astfel mitul referitor la calitatea îndoielnică a soluțiilor de digitalizare. Oferim în schimb un produs care respectă cele mai înalte standarde. Desigur, vorbim în nume propriu. 

Cel puțin din punct de vedere al securității și calității, Regista este partenerul perfect pentru digitalizarea instituțiilor publice din România. Prin intermediul modulelor sale și a diferitelor funcționalități, Regista permite instituțiilor publice să gestioneze documente, programări, plăți, taxe și multe altele, într-un mod mai eficient, mai simplu și mai ales, sigur.

Încurajăm toate instituțiile publice să testeze aplicația gratuit timp de 30 de zile și să descopere beneficiile sale în materie de securitate și eficiență.

Back To Top